Baruffu in Capicorsu
Novembre 8, 2008
U ventu si calava una cria, a nebbia si pesava fin tantu che i marinari podinu avvede una peliccia verde ricciuta chi fallava da e cime à u bord’ di mare è chi paria cusì dolce se mai omu passessi a manu nantu. Elli ch’eranu in giru dapoi parecchji mesi, purtati via è tenuti luntani da e sò case, da un ventu terribule, un avia in capu che a brama di u riposu. Simu 1 200 anni avanti Cristu, sti poveri marinari grechi un sapianu neancu ciò ch’ella duvia accade.
Vedianu in punta e rive frastagliate u litu rinosu di u Macinaghju. Pensavanu d’esse troppu luntanu ! Eppò stu marosulu verde è abbundante chi scorse da a muntagna giust’in faccia paria pienu di prumesse d’acqua è di forza di vita. “Timone avanti”.
Ne avianu visti sti marinari ! mori, barbuti, capelli longhi, vestiti di pelle, ochji turchini ò verdi strinti da u sole, signunu una spada tamanta è u so scudu tondu tondu. Eppuru, s’elli paressinu cusì terribuli, tenianu ne u stomacu, una boccia di paura chi li pisava sempre una cria. Giustamente, ne avianu vistu troppu.
Pocu à pocu a bireme s’avvicinò da u litu petricosu, cerchendu à sfrancassi di e zecche numerose. Se u locu parissi chietu, un andava micca senza periculi. Ma una piccula riva rinosa, facia cume un surrisu biancu postu à mezu i denti pinzuti, subitu pronti à taglia u battellu à pezzi.
Quand’elli sbarconu, in fine, una boccia di paura li pesava in corpu cume sempre quand’elli tuccavanu una terra strangera. Ma subitu ebbenu u nasu pigliatu da i profumi di a machja è di l’ocaliti abbundanti, è s’acchetinu. Fretti d’esplurà i circondi, un piglionu mancu u tempu di fà u sò campamentu, è partinu sottu à e lecce in brama di salvaticume pè rialzà a cena.
Indè sti lochi, ci fubbe un altru salvaticume : i Vanacini, a tribù chi ammaestrava sta parte di Capi corsu. Armati, sempre à battaglià da una banda ò di l’altra, fubbenu temuti da e tribù vicine.
Quandu franconu un campamentu disertu, i grechi capinu subitu chi u locu un era micca abandunatu. Strinsenu a sò asta. Si vidia chi l’abitanti un starebbenu tantu da rivene è chi duvianu esse belli armati, vistu a stazzona vicina. In fattu, i Vanacini di qui eranu in Cagnanu à dà una manu a i so cugini, i Vanacini di quà là.
Perchè si mettonu in capu di tende un’imbuscata ? Forse pensavanu di stàssine qualchi tempi qui. Gironu allora intornu u campamentu pè truva i posti pè u sò culpacciu. Si piattonu, signunu indè un buschettu, anegriti di terra è circundati di fronde. Nimu un pudia rimarcali.
Quandu sentinu da luntanu, venendu da u Purettu, un scricchittime di machja secca, “Affaccanu !” pensonu i grechi in se stessu. S’ingrunghjonu u più pussibilie indè i frundami è tensenu u sò soffiu. Dopu si senti u striscime di i passi indè u liccetu. Benchè agguerriti, i grechi un podinu ritene un batticore. Qualche stonde dopu, apparse a l’orlu di u spizzianile una giuvanotta allegra, capillera castagnina, quasi cume una chjoma, dui ochji verdi chi parianu bruste infucate, vestuta di pella, scalza, è l’anche scuperte. Quand’ella viaghjava, paria cusi legera ch’ella tuccava appena u pianu cu i sò peducci, tale una ghjatta.
I grechi chi eranu in giru dapoi parrechji mesi, un ne pudianu più. Sopratuttu, l’umatale u più vicinu, chi ne avia pienu u nasu di u sò profumu. Ad un trattu capiò tuttu è saltò adossu a giuvannotta. Tutti l’altri seguitonu certi pè retene i sò cumpagni, d’altri pè assicurassi di a sò parte anch’elli. Ma, tutti si ritiranu à u gridu stridente ch’ella fece. Era bella morta, insanguinata, l’umatale l’avia infilzata da a sò spada tamanta.
Ma u gridu avia risunatu in tutte e valle. C’era un altru campamentu di Vanacini à Tesoru. Quessi, digià all’erta, si precipitonu subitu ne à direzione di e foce pè taglià a strada à invasori chi un pudianu che esse venuti da u mare, mentre che i grechi spaventati si liticavanu nantu a questione di casticà quellu chi avia malfattu. Chi tempu persu in batachjà !
Quandu in fine di contu si decidonu di raghjunghje a bireme, s’accorsenu chi a strada era tagliata. Si messenu in capu di zinga focu pè rispinghje i nemichi versu u mare, è cusi, esse capace di vince ne un ambiente ch’elli ammaestravanu. Ma i Vanacini hanu sempre avutu u capu in piazza ancu a i più duri mumenti. Eppò un si dice in Corsica che “i balanini sò unti è fini, ma i capicursini sò ancu più fini”. Davanti a u periculu, i capicursini sflilonu à a sfuriaccera versu una piccula sapera oghje sparita è s’infrughjonu dentru, unu nantu à l’altru.
U focu li passò sopra, elli, à l’agrottu, fubbenu anegriti una cria da u mascheru. I grechi chi currianu cume animali salvatichi daretu à e fiaccule, tirendu gridi spaventosi, s’aspettavanu sempre di cascà nantu i nemichi. Ma una stonda passatu a sapera, sentinu daretu à elli mughji ancu più tremendi. I Vanacini terribuli li cascavanu adossu cume s’elli fussinu revenuti da l’infernu. Chjappi da a paura, i grechi stetenu sbiguttiti è si lascionu ammazzà, à parte dui chi riescinu di truvà u mezu di raghjunghje u mare. Cu i quatri cumpagni chi eranu stati à tene a bireme, uninu e so forze nè un ultima manovra pè ritruvà l’altu mare.
I Vanacini, elli, dopu esse assicurati chi tutti i nemichi eranu morti, li aprinu u pettu di una cultellata è li estrassenu u core. U gruppu partì versu a Vasina, u tempiu di i dii di a guerra, à quale facianu ufferte di cori di nemichi pè ch’elli detenu forza à u sò pupulu. Avianu dinò, à u nordu, di l’altra parte di u sò territoriu, un locu sacru dédicatu à i dii di a natura.
L’altru gruppu raccolse i corpi pè infussali di cantu, à meza à a culetta, ne un locu chjamatu oghje Musoleu. U vulianu imbruttà u bellu litu rinosu chjamatu oghje l’arinella.
Un s’hè mai sappiutu cio ch’elli diventonu i sei grechi fughjaschi, ma grechi, pè un bellu pezzu, 600 anni, un si n’hè più vistu. Versu 600 Avanti Cristu, veneranu grechi più terribuli, i fucesi chi sbarcaranu à e foce è sparghjeranu u terrore ne tuttu stu piacevule rughjone.
Un ha da micca esse à prima volta chi e donne ebbenu un rolu impurtante ne a Storia di stu paese.
Eccu aghju dettu a meia ! Ma, à prupositu, chi ghjè u nome di stu paese ?
U capitale naturale, a richezza di a Corsica è di tutti i corsi.
Ottobre 2, 2008
A Natura, cume i soldi, un cunosce fruntiere. Quandu una grana hè pigliata da u ventu, in trè quattru è sette, da cuntinente s’affaccà in Corsica. L’avemu puru custatatu cu u nulu di Tchernobyl. Oghje, à vede a crisa de e “subprime”, pudemu testimughjà chi i soldi saltannu anch’elli e fruntiere.
Se i soldi imprestati fruttanu interessi da per elli, parlendu di a Natura, l’omu pensa ch’ellu c’hè per qualcosa in tuttu ciò ch’ella frutta. Face che l’attività ecunomiche sò spessu raprisentate da una cumbinazione di dui fattori di produzione, u travagliu è u capitale. Perchè primurassi di a Natura ? Certi ecunumisti, i classichi, cume Robert Solow, pensavanu in vera che, in ogni casu, a Natura pò esse rimpiazata da u geniu umanu. D’altri, più muderni, cume Robert Costanza è Herman Daly, pensanu che a Natura un pò esse sustituita da a tecnulugia, è, in più, ch’ella cunfina l’attività umane. A teuria di u sviluppu sostenevule s’hè costruitu nantu à ste duie idee.
A i fattori travagliu è capitale, hanu aghjuntu u capitale naturale : stock di risorse naturale ò attivi ambientali, tale uceani, fureste ò terreni agriculi, chi fruttanu beni è servizi per avà è per l’avvene. Se u sfruttamentu di e fureste è l’agricultura portanu a so piccula petra à l’ecunumia isulana, a parte maiò pruvene da u turismu è l’agroturismu : chjaramente, in Corsica, u capitale naturale hè fattu da l’attivi ambientali.
Inde a teuria ecunomica, a valurisazione di un attivu dipende di l’usu è di ciò ch’omu pensa ch’ellu frutti ne l’avvene : ghjè u cuncettu di valore oghjincu di i flussi finanziari futuri.
In poche parolle, tuttu dipende di ciò che a ghjente hè capace di fà cu st’attivi.
Per esempiu, in Corsica, se a ghjente pensà che i turisti un venenu che per u sole, allora si pò dumanda à chi serve : l’ambiente, a natura ecceziunale, u mare priservatu ? Bastarebbe à copre a Corsica di bungalow per vende u più di sole pussibule, cu u vantaggiu chi u sole un si frazà micca.
Ma chi a crede ? Di sole ci n’hè in ogni lochi intornu è u Mediterraniu. A Corsica sarebbe subitu supranata da paesi cume a Spagna, a Cruazia, a Sardegna ed altri…
Hè chjaru che a ghjente, prima di tuttu, ricerca l’ambiente ecceziunale di a Corsica. Quantu nè u prezzu sanu di una stanza d’albergu ò di una casa pensa di paga pè gode di st’ambiente ? Benchè quessa un fu mai stata misurata, risponde à sta quistione ci darebbe à pussibilità di calculà u prezzu di l’attivu ambientale. E nantu un attivu apprezzatu l’investissori accettanu vulinteri di mette i sò soldi, chi ci permette di truvà nove manere di valurizà ancu di pù st’attivu. Risulta che a ghjente accetta di pagà ancu di più. Hè u cherchju virtuosu.
Se l’ambiente calà di colpa a l’inquinamenti ambientali ò suciali, a ghjente accetta di pagà di menu, l’attivu ambientale si disprezza, l’investissori un volenu micca di mette soldi, e pratiche un cambianu micca è l’ambiente si disprezza ancu di più. I prezzi di l’alberghi è di e case calanu, Hè u chjerchju viziosu.
L’associu l‘arinella di Brandu face un travagliu straordinariu pè fà capisce che a runzicata di a sò muntagna pè piglia e petre di u novu portu di Bastia risica di fà entre stu meravigliosu paese ne un chjerchju viziosu.
Ghjuntu à stu puntu, bisogna a esse cunvitu chi a Natura in Corsica ghjè un bè pè l’ecunumia, è chi st’attivu appartene à tutti i Corsi sottu a cundizione ch’elli truvessinu usi chi valurizeghjanu ’st’attivu. Quelli chi svilluppanu usi chi, a u cuntrariu, suchjanu l’attivi ambientali frustanu u bè cumunu di i Corsi.
Qualè chi crede chi da qui à 10 anni a Corsica sarebbe cume a Costa d’azurru ? Eiu, un ci credu. Perchè, ammettimu ch’ellu fussi cusi, un ci venerebbe più nimu, perché à u prezzu di a Costa d’azurru ci vole aghjunghje u prezzu di u battellu è u prezzu di e cose più care in Corsica, perchè simu nantu un isulottu.. A Corsica ha interessu di ammaestra u sò svilluppu turisticu, è di mette in ballu un chjerchju virtuosu : l’ambiente s’apprezza, u turismu guadagna soldi, e pruprietà s’apprezzanu, l’investissori volenu mette soldi…
Altrimenti a dumanda fallara rilativamente, è tuttu u mondu diciarà ch’ellu ci sara statu una bolla speculativa. U prezzu di e case fallara, cume u prezzu di i magazini, di i terreni. L’investissori mettaranu a sò muneta menu vulinteru. E l’ecunumia corsa principiara à cala.
L’associu u levante chi ha resciutu a fà piglia cuscienza chi i pippoli in Bunifaziu frustendu l’ambiente, guastanu u bè cumunu di i Bunifazinchi è di tutti i corsi.
Oghje, tutte l’imprese serie sò primurate da u sviluppu sustenevule. Dopu l’Europa chi a regulatu l’emissione inquinante è u trattamentu di i ghjetti, u guvernu francese ha anch’ellu data segni forti di reguluzione : a tassa chi inquina paga. Un c’hè che da vede i costi di smantellamentu de e centrale nucleare purtati à u passivu d’EDF.
In Corsica, tocca à a CTC di da i segni di rigulazione pè pruteghje u bè cumunu di tutti i corsi, l’ambiente. Perchè a ghjente, di più in più, aspetta st’attitutine da l’eletti, cume l’imprese aspettanu un segnu pè investisce è cambià e sò manere di fà. A rigulazione ghjè u sòlu modu di truvà u megliu chi garba à tutti è chi minuregjha i costi ambientali, suciali è economichi in piazza à un megliu qhi garba pochi è costa caru à a cumunità.
Per esempiù, parlendu di l’incineratore, ghjè megliu di fà un investimentu più impurtante pè mette in piedi u ritrattamentu di i ghjetti chi fruttara pè un longu tempu piuttostu che di minurà l’investimentu indè un incineratore che ci ha da purtà che guai : inquinamentu è pocu travagliu.
A prutezione di u bè cumunu à prò di tutti pò solamente esse messa in ballu per via di regule forte di guvernu è cu a cuntribuzione di tutti. Eccu u rollu storicu chi si prisenta à a CTC. Un hè micca una cosa strana, ma una cundotta aduttata da tutte e grande imprese mundiale è bè impennate indè l’arte di l’amministrazione. Tocca à a CTC di fallu in una manera intelligente chi currisponde à l’imbusche di a Corsica. ‘St’uccasione a CTC a deve inguantà pè chjavà a Corsica indè un XXIsimu seculu è falla scurdassine di e teme passate d’esse una terra in via di sviluppu.

