Cena di i Corsi Paragini u 28 di Marzu
Aprile 4, 2008
Ne i paesi di divizia, cume i nostri, più nisunu face cena pè calassi a fame ! A ’st’ora qui, a ghjente hè in brama di vita suciale.
L’anziani rumani a si passavanu stesi nantu à un bancu cunfurtevule. Indè u Satiricone, Petrone, u cunsigliere di l’imperatore Nerone, rappurtò chi, à mumenti chi Trimalcione chjuccò i diti, un schiavu li fece passa un catinu ch’ellu si sudisfece, dopu li presentò un bacile pè rinchjarassi e mani è e si stughjiò nantu u ciuffu di un altru servu prima di ripiglià u banchettu.
In Gerusalemme, Bartulumeu, Ghjacuminu, Indria, Matteu, Taddeu, Simone, di quantu à elli, un funu attirati ne da u pane azimu ò ne da u pesciu tramagru. Si attavulonu intornu à Gesù pè stà à sente e sò ultime parolle è cercà da capisce u sò messagiu.
In Corsica, in certi paesi, a cena si facia à a sfuriaccera pè subitu passà “Dopu Cena”, a stonda impurtanta secondu u scrittore Antoniu Trojani, induve si cuntò stalvatoghje .
Forse u solu à saziassi, facendu cena, fubbe Tistan Tzara chi tagliò à pezzi l’aloni di i Santi è i si manghjò cume pastizzi.
Ma un s’hè ancu parlatu di a cena di u gruppu de i corsi parigini di Facebook. Riescinu à piglià l’usu cumpletamente à l’arritrosa quand’elli manghjonu diritti, pigliendu un tempu smisuratu, quand’elli si techjonu di carne purcina, di furmagli è di fiadoni, u tuttu bagnatu di vinu rossu primaticciu. A scena di stu stalvatoghju fu u Spaziu Cirnea chi pè una sera fu trasfurmatu né una spezia di nave felliniana.
A u timone di stu bastimentu truvaimu à u cumandante Lisandru, un ufficiale di valore, chi, pè stà à buleghju cu i passageri, si tense u custumu citadinu. Un avete digià vistu “sti filmetti, la croisère s’amuse” ? Eh bèh, ’stu cumandante s’assumigliava à Lisandru : una cria scavulatu, pigliendu tuttu à a risa, ma intornu firmatu seriu cume un ciocciu.
A cummissaria di bordu, Letizia, strinta ne u sò uniforme rossu, un cappiava una seconda l’imbarcatoghju di l’oghju. A dece ore di sera, quandu si prisentò un giramondu chi cercava a Manciuria urientale, u muschittò di un sguardu seccu, armatu di spechjetti luccicanti di diamanti, è u messe fora senza pietà. U restu di u tempu s’impenserì di i scarpi di certi passageri.
U primu tenente, Chris, s’occupava di tuttu ciò chi tuccava à u manghjà è à u beie. Passava da davanti in daretu à i banchi cume un balladore urientale, girandu à mezu à e done, e sò mani piene di roba é di liquidu chi figuravanu arabesche. Ma s’ellu fussi un eunucu, nisuna a pudia ne dì, ne sapè.
Un gruppu di trè tenenti, Saveriu u longu, Saveriu u finu è Sebastianu l’untu é finu (cume tutti i balanini), era in veglia, allora chi u battellu viaghjava à mezu à iceberghi tamanti. Stetenu tutta a serata sereni tra i passageri spenserati.
Cumu si face chi Metis, a dea di a ragione è di a prudenza, ebbe fattu una dea cusi cumplessa di Atena, dea di a guerra è di l’intelligenzia, ma prottetrice di l’attività materiale, di l’arti è di a litterature. S’ellu un fussi sumigliante à una caricatura di Daumier, Sarkozy avarebbe avutu ’stu carattaru. Ma indè u gruppu dei corsi parigini, ci sò Violaine è Anna Chjara chi, ancu di grazia, rilevavanu u sò livellu.
Eppò c’hè Vannina, stupefacende diletta, chi, cu e sò parolle legere è grave, incantava li uni pochi passageri accungracciati in giru à ella. Ma quale si rese contu chi certi temessinu l’affaccata di Sampieru ?
U sgiò amirale di sta flotta ghjera Petru-Ghjuvanni, ieraticu barbutu, sempre cuntentu cume un pichju da quant’ella tocca à a Corsica. Tra a cucina é i banchi, u sò equipagiu ghjera à fondu pè pruvede i manghjoni é e cunvitate di roba fresca fresca. Ma, à un’or’é mezu fece passà à u cummandante l’ordine di cala u bastimentu, quessu u messe subitu in ballu é chjose sta seconda edizione di a Cena di i corsi parigini.
Focu à a ceppa.
Un corsu indè i cistercensi
Novembre 25, 2007
Fu u papa San Gregoriu dettu u monacu chi introdosse u monachesimu in Corsica. Benchè i munasteri d’issi tempi restanu da truvà, a Corsica un manca di cunventi : Calacuccia, Ruglianu, Belgudè,… Certi hanu ancu ospitatu eventi storichi maggiori, cume Sant’Antone di a Casabianca in Castagniccia chi ha vistu a nomina di Pasquale Paoli capuginerale di a Nazione, è cume San Francescu di Caccia in Castifau induve hè stata priparata a Costituzione di a Nazione.
Un monachesimu ha principiatu in Egittu versu u IV seculu. I cristiani perseguitati si ritiravanu ne u disertu pè pregà in sicurezza. Sant’Antone è Pacomiu funu dei piu cunnisciuti. Eppò ghjunse à u V seculu San Benedettu di Nurcia chi fundò u Cunventu di Monte Cassinu à mezu à Roma è à Napuli. Cume i peccatori pudìanu gode a so fede quietamente, San Benedettu racummandò di spende u tempu tra e preghere di a ghjurnata, travagliendu. A parte di u XI seculu, i cistercensi ripiglionu a listessa regula è sparsenu i sò cunventi da tutta l’Europa. Uni pochi funu famosi cume San Bernardu chi fundò l’Abbazia di Clairvaux a u XII seculu.
In cuntinente, l’Abbazia di u “Thoronet” fu anch’ella fundata da i cistercensi. Ghjè un locu magnificu, rimastu quasi cume à l’origine. Monumentu storicu, e visite sò spessu urganizate cu accumpagnadori. Se vò andate sti ghjorni qui, avarete forse a furtuna di cascà nant’à unu chi face sente u ribombu di a navata centrale cantendu u nostru Diu vi salve Regina. Si chjama Antone, cume u primu di i frati, è pare ancu ch’ellu ghjè di a Porta.
A u XIII seculu, so criati l’ordini mendicanti, i Dumenicani è i Francescani. A preghera è u travagliu un avianu micca avvicinatu i frati cistercensi da u populu. A u cuntrariu, l’ordini mendicanti spendenu u sò tempu à predicà è à insegnà i Vangeli à a ghjente. E cusì pigliònu à rileva. Ma que ghjè un altra storia.

lea nantu http://www.romanes.com/
Powered by ScribeFire.
![]() |
Sempre vivu ?
Giugno 9, 2007
Vivu o mortu chi disferenza ? A sapete che indè noi i morti sò sempre vivi a parte ch’elli devinu esse lagati in pace. Stu mortu qui – chi ghigna ! – hè mortu in avanza, prima di a visita di u sgiò ministru. Allora tuttu u paese s’hè messu in ballu pè allongali una cria u sò tempu. Pensate ch’ellu fussi vergugnosu ? Un n’hè peghju che a i tempi d’elezioni quandu certi paesi portanu a a merria tuttu u campusantu.
D’abitutine, in paese, hè tuttu piattatu, signugnu sta nantu a u sò parè. Stu filmu ci face entre indè e case, a mezu a e famiglie. Cacciati i quattru-quattru, a televisiò, l’urdinatori, un resta che a ghjente sana e autentica. Da sicuru che ci face ride sta trincinata di macagne. Noi, paisani d’avà, tutti sgiò accasati, pensemu d’essé cusì luntani di sti campagnoli.Se u risu un ci pode tuccà, ch’ellu ci face prò.
Eppuru simu noi, ste faccie brusgiate da u sole, sti corpi nutriti di vinu di petra è di pane di legnu.
Salutemu stu filmu fattu da corsi è d’innamurati di a Corsica, in lingua corsa. Prufessiunali, amatori, accolti in un veru prugettu artisticu, hanu fattu una opera uriginale. Precipitemuci indè i sinema pè sustenelu, ch’elli guadagninu abbastanza soldi pè faneci un antru.
Powered by ScribeFire.
U pustulante cantuneru
Settembre 23, 2006
Questa qui, a ci ha cuntata Jacky C., dettu zingone, di a tesa a u melu, a sera di u concorsu di carte, di Lugliu 2006.
In un paese scunnisciutu di Corsica, c’era un puvaracciu chi un avia che un sognu : fà u cantuneru. A sti tempi qui, se vo v’arricurdate, u cantuneru ghjera una persona impurtante di i paesi, chi poca ghjente, fora di i capizzoni, avianu vitture. Eppò, che n’avianu da fà, quandu tuttu u mondu ghjera pastore o quasi.
Tandu si pudia dì chi u travagliu di u cantuneru ne prufitavanu i putenti. E ellu, quantu ne savia fà ! facia vene e strade fin’a i casali, arrangiava i cuntorni é avia primura di tene tuttu sempre pulitu.
Allora quandu u cantuneru dumandava un serviziu, un impiegu pè un cuginu per esempiu, era subitu intesu. A tale puntu, chi tuttu u paese, a parte a parentella di sti putenti, avia piglatu l’abitutine di passà da u cantuneru pè dumanda servizi pè i soii.
S’ellu fusse oghje, avia, da sicuru, apertu un scagnu pè tratta tutte e dumande. Ma, a sti tempi qui, i cantuneri un savianu micca scrive, e per leghje, riescìanu solu da capisce u nome di l’eletti. E bastava, tandu chi a so faccenda a piu impurtante a duvìanu fà a tempi d’elezzioni. Passavanu cu a so prisacca indè e case di tutti quelli che avianu ottenutu qualcosa e li lasciava una carta cu u nome di u candidatu da vutà. Tuttu era arrangiatu perché a ghjente un si sbagliessi a mumenti ghjunti indè l’isulatoriu.
Ma oghje i tempi hanu cambiatu. I cantuneri travaglianu pè tuttu u mondu, chi avemu tutti vitturoni : un podenu ave primura solu di i putenti.
Stu puvaracciu, ch’avemu da chjamà Carlucciu, ghera statu andicapatu a a nàscita. A Natura crudele un li avìa datu che solu un testiculu. Tuttu u paese a si pigliava a a risa, omi e done : codimozza, piscettinu, mezzufattu, e cetera…
Ellu, era statu nantu a l’idea anziana di u mistiere di cantuneru e pensava a a sò revincita. Si tenia pè capace e intelligente, ma avìa u penseru pè l’esame chi un era tantu andatu a scola : c’eranu e bestie da curà, eppò un avìa primura di truvassi a mezu i sò paisani.
Facìa chi trimulìa quandu s’hè prisentatu in Aiacciu pè passà u cuncorsu.
Quindeci ghjorni dopu, hè statu cunvucatu a u scagnu ginerale di i cantuneri di Corscica pè una veduta. Pensava chi ghjera pè ammunestalu colpa di i sò cattivi risultati.
Innò, a veduta si passò bè. Chi a a fine u capu cantuneru li dò un appuntatementu pè deci ore u lindumane mattina. Quandu Carlucciu sortì di u scagnu, un si sentìa più, u core li ballava u quadrigliu i pettu. Vulìa sparte a sò gioia cu i sò novi camaradi.
_ O cumpà aghju avutu l’appuntamentu pè principià dumane a deci ore. Mughava ellu.
_ Cume deci ore ! Tu sgia manghjatu, noi l’avemu avutu pè ott’ore.
U friscone cascò subitu nant’a Carlucciu chi si misse torna a trimulà. “Ghj’hè una macagna” pensò. Tuttu inzergatu, pichjò a a porta di u scagnu di u capu cantuneru.
E li dumandò : “O sceffu, e perché m’avete datu l’appuntamentu a deci ore, a me !”
L’altru rispose : “O Carlò, tra ottu e mezighjornu, sti sgalabati passanu u sò tempu a tuccassi i cuglioni. Un ti basta micca a medita di u tempu a te ?”
U corbu e a volpa
Settembre 19, 2006
Ziu Corbu annantu un ghjambone postu
Spaccunava un casgiu in bizzicu
Zia volpa pè u stizzu attirata
Li fece a pocu pressu stu discorsu
“E bonghjornu, o sgiò Corbu !
Quantu carucciu vò site ! Quantu parite bellu !
A dilla franca, se u vostru chjuchjulime
s’assumiglia a u vostru piumame,
Site u Fenice di l’ospiti di stu boscu”
A ste parolle u Corbu un si sente piu :
E per fà sente a so bella voce
Spalancò u bizzicu, e lasciò casca a so preda.
A volpa a si pigliò e dì : ” O gentile signore,
Imparate che ogni allisciadore
campa a e spese di quellu chi u sta a sente.
Sta lezzione vale a u minimu un casgiu. Indè.”
U corbu ingannatu e barbifalu
Ghjurò ma troppu tardi ch’ell’un lu pigliaranu più.
A cicala e a furmicula
Settembre 19, 2006
A cicala, dopu compiu a statina in canzone,
Si trova curbone viotu a e prime friscure.
Di varmi, é di mosche, manc’un pezzone,
Va a lagnassi indè a furmicula, a so vicina,
Cherendu qualchi grani pè tene fine a u veranu.
“Vi pagaraghju,” dice ella,
“Prima d’aostu, pattu d’animale
Interessu é capitale”.
Ma furmicula un hè prestatogjha,
Quessu hè u minimu di i so vizii.
“Chi faciate a u calore ?”
Chere a quella furnaghjadora.
- Notte é ghjornu, a tutti venti,
Cantava, s’ell’ un vi dispiace.
Cantavate ? U bell’affare !
Allora, Ballate avale.
A scimia sceffu
Settembre 19, 2006
Una volta, pisava ad Anghjulu Santu a solitudine. Di pò a morte di a moglie, pocu a pocu avia persu l’appititu, tutte e sere si lagnava solu davanti alla televisiò, un pudia più sta cusì.
Marcantone u vicinu, bellu cunsigliere, li dice: “Pigliati un cane !”.
Ma i cani un so micca omi, ed ellu vulia un cumpagnu capace di cacciali di u capu u malpenseru.
Marcantone u vicinu, bellu cunsigliere, li dice: “Pigliati una scimia !”.
Dettu, fattu. U lindumane, piglia a vittura pustale pè Bastia, e s’affaca indè a buttega di u mercante d’animali.
In fondu allu magazinu t’avia una scimia maligna cume una volpa, facia segni cu i so ditti cume s’ellu vulia parlà. Un li mancava che a parola.
“O Patrò, quantu ‘jè sta scimiaccia qui ?”
U patrone passa darretu, fideghja l’animale e risponde :”Quessa Um, mille euri !”
Anghjulu Santu manca a perde u soffiu. “Cume ? Tuttu que pè un animalucciu cusì ?”
“Eh pensate, quessu scrive e risponde allu telefonu, mille euri hè u prezzu minimu”.
Dilusu, Anghjulu Santu pone l’ochji annanta una scimia accantu, chi paria menu simpatica e dumanda :. “E quessa custì quantu ‘jè ?”.
U patrone fideghja l’animale e risponde :”Quessa, Um, dece mila euri !”
Anghjulu Santu si sente bolle u capu. “Cumu ? E chi face quessa ?”
“Ah quessa, prugrammeghja l’urdinatori.” risponde u patrone.
Anghjulu Santu s’avvicina di l’ultima scimia, a più goffa, e dumanda : “E quessa v’allora ?”
U patrone u fideghja e dichjara : “Questa qui, centu mila!”
Anghjulu Santu ingola di traversu : “E chi face di straordinariu ?”
U patrone risponde : “Ella un face nunda, ma ghjè a sceffu! “
U pastore e u cunsultante
Settembre 19, 2006
Un annu, ‘Janni Francè era cume tutte e stadine appressu a e so capre pè a bocca alla Paula. U frescu di a muntagna tenia l’animale a l’agrottu di u sole chi brusgiava e piaghje. Ci vole a dì chi stu logu qui, luntanu da tuttu, era pocu frequentatu, ma a solitudine e ‘Janni Francè eranu vechji amichi.
St’annu qui, chi fu a so sorpresa quandu s’he intesu chjamà pè un omu incustumatu, camisgià biancu e cravatta, sticchitu cume u percettore di Pont’a’ Leccia.
“Chi diavule ? Quale sara ’sta macagna ? Cullaranu anche in muntagna a suchja a muneta di i pastori ? Chi tempacci ! Ch’ellu casca un tempurale a intrunalu u cerbellu e ch’ellu si pigliessi una saetta in capu ?”.
“Monsieur” dice l’omu. ” ‘jé” risponde ‘Janni Francè.
“Aghju vistu a vostra banda di capre. So capace in un colpu d’ochju d’induvinà quantu ci n’e ‘je”. dichjara l’omu.
“Ah Bon!” face ‘Janni Francè e in se stessu dice “Vai puru o macagnò! strappati l’animeta e crepa in infernu”
“E So riescu, mi date un caprettu, d’accordu ?” ripiglia l’altru
“Fa ciò chi t’hai da fà! O burlamondu”.
L’omu dà un ochjata alle capre chi pascianu più ‘n sù e dopu una seconda si gira versu a ‘Janni Francè e li capia “256″.
“O Imhè! Cum’avvara fattu ? Ha trovu. O Cristacciu, m’ha da piglia un caprettu” si castica ‘Janni Francè. “Piglia, Piglia puru ciò che tu devi piglia e vai ti ne” li dice dilusu.
L’omu senza aspetta u restu si mette un caprettu annant’alle spalle, e piglia a stretta a capu ghjiò.
Passatu un mumentu, ‘Janni Francè u chjama : “Ho, sgiò percettore !”
“I’jè” risponde l’omu da luntanu.
“V’aghu induvinatu!” mughjà ‘Janni Francè. “Un site micca un veru percettore voi”
“Allora chi sarraghju ?” risponde l’omu.
“Un cunsultante !” face ‘Janni Francè in un gridu da fa trimulà tutte e muntagne di a creazione.
“E cume avete induvinatu ?” dumanda l’omu.
“Avete chjappu u mò cane, e micca un caprettu, o sumerò !” cunclude u pastore inziragtu.
